nu se poate discuta despre un vin natural fara a avea in vedere in primul rand solul. este foarte important ca inainte de infiintarea culturii, solul sa nu fi fost chimizat sub nicio forma, cum dealtfel niciodata dupa.

schimbarile climatice recente ne-au determinat sa infiintam cultura pe valea darjovului, afluent al oltului, in vecinatatea sitului dacic “padurea oboga” pe un sol bogat in prundis, podgoria fiind incadrata de perdele forestiere de stejar.

soiurile romanesti de exceptie: feteasca neagra, negru de dragasani si novac necesita ingroparea vitei de toamna pana primavara. fertilizarea solului se face cu compost vegetal din frunze de stejar si vita tocata, iar imunizarea cu frunze macerate de nuc. vita este formata prin taiere in sistem traditional, iar tratamentele fitosanitare se fac exclusiv cu emulsii din plante. solul este sapat manual, buruienile fiind indepartate de asemenea manual.